Ambasadorul român la Roma şi alţi cinci diplomaţi din ţări NATO au semnat o scrisoare în care cer Italiei să nu se retragă din Afganistan.
Scrisoarea a fost mai fost semnată şi de către ambasadorii la Roma ai Statelor Unite, Marii Britanii, Australiei, Canadei şi Olandei.
Scrisoarea a provocat furie în capitala Italiei. În primul rând pentru că italienii nu consideră firesc ca diplomaţii altor ţări, fie ele şi aliate, să le dea lecţii de politică externă. În al doilea rând, premierul de centru stânga, Romano Prodi, a promis în campania electorală că nu va urma politica predecesorului său Silvio Berlusconi şi va retrage pe cât de repede posibil militarii italieni din Irak şi Afganistan.
Cei şase ambasadori sunt acuzaţi de imixtiune în politica de securitate a Italiei.
Dacă Prodi va ceda acum presiunilor din cadrul Alianţei Nord Atlantice riscă să pice în sondajele de opinie, dar şi să-şi piardă postul din cauza radicalilor din alianţa pe care o conduce.
Pe de altă parte, faptul că scrisoarea cu pricina nu a fost semnată de ambasadorii Franţei, Germaniei şi Spaniei dovedeşte că ţările NATO sunt divizate în privinta operaţiunilor militare din Afganistan şi Irak. Tocmai asta i-ar putea oferi lui Prodi o portiţă de scăpare din acest scandal.
Cum dreaq se face ca Romania e mot numai unde nu trebuie.
No comments:
Post a Comment